Principală » 2013 » Februarie » 13 » Viata de gospodar!
9:36 PM
Viata de gospodar!

Andrei Coptu: „Ca să-mi plantez o vie, am îngropat șapte pașapoarte”

S-a născut pe 14 mai 1959, în satul Selemet, raionul Cimișlia. A absolvit Școala medie din satul natal.

Celelalte studii, așa precum îi place să se exprime, le-a făcut la Universitatea vieții… A lucrat grădinar, lăcătuș, constructor, bucătar în mai multe țări ale lumii: Rusia, Polonia, Germania, Marea Britanie, Portugalia, Italia, Olanda, Belgia, Spania ș.a. ca, în sfârșit, să ajungă un bun gospodar acasă, la baștina sa.

Andrei Coptu, încă din tinerețe, a visat să devină un gospodar adevărat în satul său natal. În anii `90, a plecat peste hotare ca să-și câștige o bucată de pâine. Adică, să agonisească o brumă de avere pentru a-și face o gospodărie.

La început, a lucrat în Federația Rusă. Cu banii câștigați în Rusia, a pornit în Europa. Pentru că nu avea viză Schengen, pleca, de obicei, ca majoritatea moldovenilor, în mod clandestin. Așa a ajuns de mai multe ori în Polonia. Ca să treacă în Germania, își lăsa doar permisul de conducere, iar pașaportul moldovenesc îl îngropa în pământ. Ajungând la destinație, contacta consulatul moldovenesc pentru a-și perfecta un nou act de identitate. „Așa am îngropat șapte pașapoarte. Am fost nevoit să recurg la un asemenea procedeu, pentru a-mi obține dreptul la muncă peste hotare. Acum, slavă Domnului, nu mai am nevoie să trec prin ceea ce am trecut. Muncesc la pământ, pentru că acesta îmi este destinul. Nu sunt dator cu nimic nimănui, îmi tot fac planuri cum să mă descurc mai departe”, afirmă Andrei Coptu.

Muncind peste hotare, a adunat o anumită sumă de bani și s-a întors acasă. Primul lucru care i-a venit în cap a fost să investească în agricultură. A cheltuit circa două milioane de lei ca să-și procure mai mult pământ și tehnică agricolă. Astăzi, are opt hectare de vie și 11 de teren arabil. De asemenea, dispune de un tractor MTZ-82 cu toate agregatele - pentru arat, semănat, cultivat și alte lucrări agricole. Via sa este una dintre cele mai frumoase din raion, ba chiar din republică. „Am soiuri bune - Merlot și Moldova. Vreau să-mi deschid o fermă de ovine și să-mi construiesc un frigider cu o capacitate de o sută de tone, precum și o linie de ambalare a vinului. Dar aceasta ține de viitor. Contez pe ajutorul statului, care, de fapt, a cam uitat că o țară puternică se poate menține bazându-se pe oamenii care știu a munci. În cazul nostru – în agricultură. Noi, spre deosebire de Uniunea Europeană, nu beneficiem de subvențiile necesare pentru a face o agricultură performantă”, constată fermierul de la Selemet.

Andrei Coptu mai visează să-și sădească o pădure. Pentru aceasta, el vrea să aducă puieți chiar și din China, o specie deosebită, care ar face mult lemn în termen record. De asemenea, vrea să se ocupe de apicultură, o altă preocupare care i-ar aduce mare satisfacție.

„Noi am putea face multe în statul nostru. Din păcate, lipsește voința politică. Atunci când o vom avea, noi vom reuși să fim buni gospodari la noi acasă, apoi să ne integrăm în Europa”, ne-a mai spus Andrei Coptu. 


Vizualizări: 178 | Adăugat de: Eugeniu | Rating: 0.0/0
Total comentarii : 0
Prenume *:
Email *:
Cod *:
Formularul pentru autentificare
COTRUTA ANA
Coşul de cumpărături
Coşul de cumpărături este gol
Calendar
«  Februarie 2013  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728
Sondajul nostru
Evaluează site-ul meu
Total răspunsuri: 15
Mini-chat
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0